Între anii 2000 – 2013 Universitatea din Harvard a cu cât un copil părăsește mai devreme o instituție cu atât mai bine; familia este singurul cadru care poate asigura mediul în care un copil să primească stimularea adecvată dezvoltării sănătoase.realizat în România “Proiectul de Intervenție Timpurie București” (PITB). Acesta a fost un studiu al dezvoltării creierului copiilor care fuseseră abandonați și trăiseră în condiții de severă deprivare socială. Proiectul a vizat dezvoltarea comparativ între copiii plasați în familii sociale față de cei rămași în instituțiile de ocrotire.

Studiul s-a desfășurat pe un eșantion de 136 de copii, cu o vârstă medie de 22 de luni aflați în instituțiile din București. La momentul evaluarii inițiale, toți copiii își petrecuseră între 51 și 100 % din viață în instituție.

După evaluarea inițială, copiii au fost distribuiți aleatoriu uneia dintre cele două ramuri ale studiului: intervenție (familie socială) sau continuarea instituționalizării. Următoarele reevaluări s-au făcut după 30 de luni, 42 de luni, 54 de luni, 8 ani și 12 ani.

PITB este un studiu unic, punctele sale forte fiind randomizarea, focalizarea asupra metodelor de imagistică celebrală și biologiei moleculare, utilizarea unei baterii complexe de instrumente și metode psihologice de ultimă generație și un grup de control de 72 de copii tot din țara noastră. Printre principiile care au ghidat studiul au fost nonvătămarea și principiul noninterferenței.

Concluziile studiului pot fi rezumate astfel:

Dezvoltarea creierului s-a oprit în momentul institutionalizării. Copiii crescuți în instituții aveau circumferința capului mai mică, un volum mai mic al substanței cenușii și substanței albe și prezentau reduceri semnificative ale activității electrice ale creierului.

Funcționarea socială și emoțională a copiilor a fost grav afectată în mod negativ de viața în instituție. În timp ce la copiii plasați în familii s-a constatat o creștere semnificativă a IQ-ului, o dezvoltarea a limbajului expresiv și receptiv, o creștere a siguranței și a organizării atașamentului, la cei din instituții s-a constatat stagnare și în unele cazuri regres.

Există evidente asociații între ocrotirea instituțională și diferite tipuri de psihopatologie. La copiii din instituții s-a constatat o asimetrie frontală prelungită în copilăria mică în timp ce plasarea lor în familii a dus la o activitate frontală stângă mult mai robustă. Comportamentul lipsit de discernământ social și depresia reprezintă alte două caracteristici întâlnire doar la prima categorie de copii.

Plasarea copiilor în familie a adus însă o recuperare remarcabilă. Copiii care au avut șansa de a găsi o familie în care să fie iubiți și în care să se simtă în siguranță, au fost capabili să-şi regenereze conexiunile lipsă, creierul restabilindu-și funcțiile pierdute. Recuperarea a fost cu atât mai bună cu cât mutarea în familie a fost mai devreme.

Mai multe detalii, studiul complet, implicațiile lui puteti găsi pe situl oficial al proiectului sau în cartea Copiii abandonați ai României. Rezultateale studiului au fost plublicate de revista JAMA Pediatrics și citate de The Telegraph.

Posted by admin

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.